De-a lungul timpului, astrologia horoscopică, cea pe care o folosim în principal în tradiția vestică, a trecut prin multe resinteze, dar și fuziuni ale tradițiilor contemporane.
Contrar ideilor populare, bazele fundamentale ale sistemului era aproape complete de la stabilirea tradiției elenistice, în secolul I d.Hr., iar ultimele adaosuri moderne nu au fost neapărat îmbunătățiri. Acest lucru se datorează faptului că transmiterea nu a avut loc liniar, într-o singură școală de gândire sau chiar într-o singură limbă.
Tipul de astrologie pe care îl folosim în Occident, bazat pe zodiacul tropical, este o îmbinare a tradițiilor mesopotamiene și egiptene, care s-a făurit în Alexandria datorită amestecului cultural ce avea loc acolo.
Tradiția mesopotamiană are arhive astrologice ce au fost descoperite care datează din mileniul 2 î.Hr. În izvoarele istorice ținute de greci, ei spuneau că arhiva acestora s-ar întinde cu câteva milenii în spate, însă aceasta rămâne doar o ipoteză.
La început, observațiile lor s-au concentrat pe corelarea cu evenimentele care se aplicau orașelor sau națiunilor, sau conducătorilor acestora. Până în secolul al VII-lea î.Hr., această zonă avea cel puțin 10 colegii diferite de astrologi, care raportau direct regilor asirieni. Din această perioada avem și tabletele Enuma Anu Enlil.
Deși secolul al VI-lea î.Hr. a adus Imperiul Achamenid, care a servit ca o forță destabilizatoare pentru studiul astrologiei, până în secolul al V-lea au fost încă făcute dezvoltări, inclusiv standardizarea celor 12 semne în 30 de grade și producerea de efemeride. Până în acest moment, observațiile au fost făcute atât de mult timp, încât traiectoria planetelor era cunoscută dinainte, astfel încât observațiile directe ale cerului nu mai erau necesare în acest scop. Aici astronomia și astrologia s-au separat.
Din această perioadă, 410 î.Hr. mai exact, avem cea mai veche hartă natală cu delimitări psihologice care a supraviețuit din Mesopotamia.
Între timp, peste mare, în Egipt, o tradiție cu totul diferită evolua. Egiptenii aveau un sistem bazat pe „răsărirea” decanilor. Aceste formațiuni erau fiecare asociate cu stele sau grupuri de stele fixe, ce reprezentau diferite divinități. Spre deosebire de tradiția mesopotamiană, astrologia era axată pe rotația diurnă, adică învârtirea zilnică a cercului zodiacal, ce era folosită în principal în scopuri calendaristice și rituri religioase.
Practica astrologiei ca formă de divinație nu a fost popularizată în templele egiptene decât mult mai târziu. Abia în jurul anului 500 î.Hr., un text astrologic monden a fost tradus din Mesopotamia, iar în jurul secolului 3 î.Hr., zodiacul a fost importat. În jurul acestui secol începe să apară pe temple și morminte. Celebrul zodiac din Dendera nu a fost sculptat până în secolul I î.Hr.
După cucerirea lui Alexandru și întemeierea Alexandriei în 332 î.Hr., acesta a devenit centrul cultural, economic și științific al lumii sub dinastia Ptolemaică. Aici avem motivul pentru care greaca devine limba științifică comună în întreaga lume, facilitând schimbul de informații. Alexandria devine un far (sic!), un amestec de științe și tradiții din întreaga lume, care ne-a adus lucruri precum mecanismul antikythera.
Aici a avut loc sincretismul tradițiilor mesopotamiene și egiptene. Până în secolul I d.Hr. sistemul elenistic s-a format brusc, cu texte sursă timpurii scrise într-o manieră criptică, unele sub forma poeziilor. Aceste cunoștințe au fost transmise de romani, care au asimilat și adoptat trăsăturile culturale grecești și au răspândit procesul de elenizare.
De-a lungul anilor, diferite amestecuri de circumstanțe politice și religioase au contribuit la creșterea și scăderea popularității astrologiei.
În secolul I problema era religioasă, deoarece părinții Bisericii și teologii scriau polemici ascuțite împotriva astrologiei, a cărei filozofie se ciocnea cu credința creștină a liberului arbitru.
În 313, odată cu legalizarea creștinismului de către împăratul Constantin, au apărut edicte stricte care interziceau astrologia. Cărțile au fost arse, astrologii au fost alungați, unii fiind chiar bătuți pe străzi.
Decăderea din secolul al IV-lea și jefuirea ulterioară a Romei au adus declinul Imperiului. Deși Imperiul Roman de Răsărit a continuat să înflorească, omologul occidental a văzut o prăbușire a alfabetizării. Triburile germanice puneau accentul pe lucrurile rurale. Tradițiile ce țineau de cer erau limitate la lunile lunare, zilele norocoase și povești despre constelații, lipsite de orice complexitate matematică. Constantinopolul a devenit pentru o vreme sediul cunoașterii.
Cunoștințele astrologice au fost transmise în alte locuri, cum ar fi Yavanajataka care a ajuns în India cu câteva secole înainte, iar textele au fost traduse de Imperiul Sassanian din Persia în secolul al III-lea. Perșii au continuat să invadeze Egiptul în 619, dar au fost în cele din urmă înlocuiți de Imperiul Islamic, care, din păcate, a fost nemilos în distrugerea textelor.
În 642, Alexandria a intrat sub stăpânire islamică, marcând sfârșitul stăpânirii romane și introducând o nouă limbă și cultură.
Abia cu un secol mai târziu, când Califatul Abbasid a dezvoltat un interes avid pentru studii, în special pentru astrologie, s-au făcut mai multe traduceri din greacă, pahlavi și hindu în arabă. În anul 762, Al-Mansur a mutat capitala califatului de la Damasc la Bagdad pe baza unei elecții astrologice. Epoca de aur a islamului a înflorit. Secolele al VIII-lea și al IX-lea ne-au dat Masha-allah și Abu Mashar, care au format ceea ce cunoaștem acum ca tradiția medievală, care a fost o sinteză a ceea ce a existat până în acel moment.
După secolul al X-lea, astrologia arabă a intrat în declin, dar învățații bizantini copiaseră lucrările rămase la Constantinopol. Abia după cruciade, Europa a văzut o reintroducere a multor științe înapoi în cultura sa, având ca efect secundar pozitiv sfârșitul Evului Întunecat. După Reconquista, oamenii de știință au tradus textele din arabă în latină, iar în secolul al XIII-lea catedre în universități din întreaga Europă au fost instalate pentru astrologie și a fost din nou integrată în medicină. Cu toate acestea, acestea s-au bazat pe metodele arabe și persane, nu pe sistemul elenistic care încă exista în manuscrisele din Constantinopol.
Secolul al XV-lea ne-a oferit tipografia care a schimbat totul despre modul în care circulau textele, dar în 1453 Constantinopolul cade în mâna Imperiului Otoman, iar savanții săi fug de Imperiul Bizantin aflat pe moarte. În această perioadă, tradiția medievală se transformă în tradiția Renașterii și atinge vârful de dezvoltare, în mare parte bazată pe lucrările arabice.
Secolul al XVII-lea aduce Revoluția Copernicană, care, în ciuda faptului că a durat un timp pentru a schimba complet status quo-ul, a oferit o schimbare considerabilă de paradigmă, care a avut ca efect declinul credinței astrologice. Până în secolul al XVIII-lea, nu se mai găseau cursuri pe acest subiect în universități.
Renașterea actuală a început să aibă loc în jurul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, când astrologia a fost repopularizată – împreună cu credințe în multe lucruri, inclusiv în spiritism – prin lucrările lui Alan Leo. Deoarece Leo era membru al Societății Teozofice, astrologia a devenit legată de credința New Age.
Leo s-a concentrat foarte mult pe analiza caracterului și, în încercarea de a simplifica sistemul, a venit cu câteva concepte eronate care s-au lipit, cum ar fi planetă=semn=casă. Tot din acest moment a început fadul semnelor Soarelui, care a fost preluat de ziare. În trecut, dacă cineva ar fi fost întrebat ce zodie este, ar fi răspuns cu Ascendentul. Însă pentru că semnul Soarelui este cel mai ușor de aflat, dat fiind că Soarele este în aceeași zodie în fiecare an la aceeași dată, iar restul trebuie calculat cu ajutorul efemeridelor, iar astrologia își pierduse din farmec de mai bine de un secol, asocierea semnului Soarelui cu personalitatea a devenit noua modă.
Munca și studiile făcute de Alan Leo au fost preluate de oameni ca Dane Rudhyar și alții și asociată cu psihologia Jung. Cert este că această renaștere a sistemului a fost parțial izolată de tradițiile pre-moderne.
În anii 1950, un proiect academic extraordinar, dar în mare parte necunoscut, este finalizat la Bruxelles. Catalogus Codicum Astrologorum Graecorum, care conține toate lucrările astrologice ce au supraviețuit în limba greacă, este publicat, fiind pentru prima dată în 1000 de ani când textele elenistice originale sunt disponibile.
În anii 1980 și 1990, astrologii încep să se uite în istorie și transmitere, iar renașterea tradițională începe să aibă loc.
1992 ne-a adus Proiectul Hindsight, alt proiect extraordinar, care a avut ca scop traducerea textelor grecești, iar în 1997 se formează Arhiva pentru Recuperarea Textelor Astrologice Istorice, în timp ce interesul mondial pentru metodele tradiționale atinge apogeul.
Începând cu 2024, după un drum lung și sinuos prin timp, astrologia tradițională are mai mulți practicanți decât a avut în orice moment al istoriei.
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!