Am ajuns, in sfârșit, la aerul cardinal. Începutul ideilor, începutul relaționării.

Balanța este guvernată de Venus, la fel ca Taurul, doar că, dacă Taurul e un picnic plăcut în parc, Balanța e galeria de artă – și tot ce cuprinde ea. Inclusiv conversațiile despre postmodernism, opiniile pseudo-savante, și ținutele atent alese, de parcă fiecare persoană a fost stilizată de un designer conceptual.

Aerul e despre intelect și despre importanța inteligenței, iar Balanța e, într-un sens, estetica conceptuală – frumusețea simetriei și găsirea echilibrului în asimetrie.

În emisfera nordică, începutul sezonului Balanței e marcat de echinocțiul de toamnă – acel moment rar în care noaptea și ziua sunt egale, dar de aici înainte, noaptea începe să-și întindă domnia. Așa cum o simbolizează și balanța, semnul tratează echilibrul. Dacă la celălalt echinocțial – Berbecul – ne confruntăm cu venirea primăverii și începutul focului, aici e toamna și debutul aerului.

Dacă focul e despre sine și exprimarea sinelui, aerul e despre intelect, informație, dar mai ales despre relaționare. Și relaționăm mai mult decât realizăm. Relaționăm cu idei, cu gânduri, cu emoții. Dar cel mai important, relaționăm unii cu alții.

Stoicii clasificau aerul ca fiind rece și umed – ceea ce nu pare foarte venusian la prima vedere. Dar Balanța nu e doar semnul guvernat de Venus, ci și locul de exaltare al lui Saturn, ceea ce înseamnă că Părintele Timpului, cel rece și uscat, nu-și pierde deloc din prestanță aici. Dimpotrivă, e în formă maximă. Această combinație Venus-Saturn evocă foarte bine cunoscuta sintagmă: „Iubirea este legea, iubirea sub voință” – adică orice acțiune trebuie făcută cu integritate.

În tarot, Balanța apare ca Justiția sau Ajustarea. Uneori femeia e pe tron, alteori dansează cu o sabie – evocând echilibrul balanței. Istoric, balanța nu e doar un simbol al comerțului, ci și al justiției. E un instrument pentru a măsura valoarea corectă a unui lucru. Ceea ce ne duce inevitabil la stereotipul cu Balanțele și diplomele în drept. Dar știi ce mai ține de farmecul, grația și simțul just al lui Venus? Politica. Ideal vorbind, legiferarea și stabilirea consecințelor țin de jurisdicția Balanței.

Și, bineînțeles, cineva care poate conduce oamenii ar trebui să fie fermecător și să aibă o mare conștiință socială. Uneori prea mare, cum e cazul lui Bill Clinton, un veritabil exemplar de stellium în Balanță.

Balanța e maestră în citirea atmosferei – știe când să tacă, când să lase loc altuia să vorbească.

Desigur, Balanțele sunt cunoscute și pentru tendința lor spre superficialitate – dar asta e adevărat doar în măsura în care aerul e superficial pentru că vrea să ajungă peste tot. Când vrei să cuprinzi totul, te răspândești, pierzi din consistență, te diluezi, pierzi… sinele.

Asta e și motivul pentru care Soarele e „în cădere” în Balanță – adică puterea sa e diminuată aici. Soarele vrea să strălucească cu toată forța ego-ului, în timp ce Balanța întreabă: „Tu ce vrei să facem?” Nu e că Balanța nu vrea să facă ceva, ci că acel „ceva” pe care Venus îl vrea e armonia – și să-i mulțumească pe toți. Ceea ce, da, poate duce la un comportament atât de drăguț încât pare fals. Și da, lumea confundă această drăgălășenie cu flirtul. Dar Balanța nu te flirtează neapărat – doar încearcă să fie amabilă. E diplomație, nu seducție (sau, mă rog, nu întotdeauna).

Uneori Balanța e acuzată de indecizie. Dar, desigur că este, pentru că o decizie ar fi nedreaptă pentru cealaltă opțiune. De aici vin și arhetipurile Contrarianului și Avocatului Diavolului. Balanța e argumentativă nu pentru că vrea ceartă, ci pentru că vrea ca toate părțile să fie auzite. Va susține uneori opinii în care nici măcar nu crede, doar de dragul echilibrului.

Și, vorbind de auz – Venus guvernează arta. Arta ca muzică, ca expresie verbală, ca dans între concepte și emoții. Instrumentele și armoniile sunt venusiene, dar construcția lor atârnă de matematică – sistemul de ritm, de timp și proporție. Tocmai acel strop de Saturn care se amestecă cu melodia lui Venus ca să creeze cântecul perfect al Balanței.

Pentru că Balanța dansează. Poate e dans cu cuvintele, dans cu oamenii sau dans cu legile, dar cu siguranță inițiază o mișcare – fie ea intelectuală, emoțională sau socială – care cere echilibru constant și finețe continuă.

Balanța vrea pace. Vrea să fie pe plac. Vrea ca toată lumea din încăpere să se simtă bine, chiar dacă asta înseamnă să se calce pe sine în picioare — dar cu grație. În dorința sa de a nu deranja, poate deveni pasiv-agresivă, politicos pasivă sau diplomatic derutantă. Sub masca zâmbitoare poate sta un „nu” care n-a avut curajul să fie rostit niciodată.

Când echilibrul devine absolutul de neatins, Balanța riscă să nu mai fie. Să-și piardă conturul în dorința de a reflecta toate celelalte fețe din jur. Umbra Balanței e nehotărârea cronică: nu pentru că nu are păreri, ci pentru că le vede (prea) bine pe toate celelalte.

Și, ironic, această lipsă de alegere e ea însăși o alegere – de a rămâne suspendat între opțiuni, de a negocia până când viața a trecut și toată lumea s-a plictisit.

Exaltarea lui Saturn: disciplina frumuseții

Balanța îl are pe Saturn în exaltare, ceea ce înseamnă că bătrânul cu ceasul nu doar că e tolerat aici, ci chiar i se oferă loc de onoare. Dacă Venus aduce harul și gustul, Saturn aduce structura. Împreună, creează ordinea estetică – o armonie cu reguli, proporții și principii.

Saturn în Balanță nu este rece și impersonal ca în alte semne; aici el este arbitrul echitabil, judecătorul corect, arhitectul podului între oameni. El oferă hotarele în care dragostea poate să existe fără să se risipească. E dansul calculat al baletului clasic, nu explozia liberă a jazzului.

Dar există un risc aici: o rigiditate mascată în politețe. O teamă de a greși care blochează orice mișcare. Saturn exaltat cere loialitate față de valori și corectitudine, însă poate face Balanța prea dură cu ea însăși în căutarea acelei forme perfecte de „corect”.