Ah, Fecioara. Fecioara cu spice de grâu în brațe. Un arhetip aproape întotdeauna reprezentat ca fiind nervos și gata de analiză.

Observați cum n-am spus „acțiune”. Pentru că Fecioara e deseori neliniștită, dar singurul lucru care o poate opri din a face este planificarea amănunțită a celei mai eficiente modalități de a acționa. Uneori, această hiperanaliză duce la paralizie – perfecțiunea nu aparține lumii sublunare.

Semn de pământ, deci de natură yin, Fecioara este mutabilă. Mutabilitatea este cel mai bine înțeleasă ca dispersia energiei în cauză, deoarece semnele mutabile sunt cele care împing anotimpurile spre schimbare. Dacă un semn cardinal va începe lucrurile, iar unul fix le va susține pe termen lung, semnul mutabil jonglează cu toate în același timp.

Și cine e mai bun la jonglerii decât un semn guvernat de Mercur, tricksterul prin excelență?

Mercur domnește peste două semne: Gemenii și Fecioara, și încarnează atribute ce includ comunicarea, cuvintele, educația, matematica, medicina, jocurile, sportul, piețele, finanțele și chiar muzica. Mercur este flexibil și adaptabil. Iar prin Fecioară, strălucește aspectul eremitului – nu în sensul de izolat, ci de căutător de cunoștință, deși, cel mai adesea, cele două vin la pachet.

Mercur este păstrătorul cunoașterii, iar aici devine clară diferența între Gemeni și Fecioară. Mercur vrea fapte, dar le abordează diferit: Gemenii văd ceva, cred c-au înțeles cum funcționează și încep să se gândească la utilizare. Fecioara, între timp, ia lucrul respectiv, îl desface și-l asamblează la loc – dacă se poate, îmbunătățit. Gemenii absorb câte puțin din toate, Fecioara aprofundează tot dintr-un singur lucru: un Mercur aplicat. Gemenii vor să știe la ce folosește, Fecioara vrea să învețe cum se poate face mai bine.

Un atribut mai puțin cunoscut al lui Mercur este abilitatea de a călători între lumi, ceva ce doar Hecate, zeița magiei, mai putea face. Curiozitatea intelectuală este tipică aerului – element ce se risipește și vrea să atingă totul – dar când vine vorba de explorare mentală, se spune adesea „semnele de aer și Fecioara”, ceea ce conferă acestui semn o natură liminală, la granița dintre lumi.

Pământul, elementul Fecioarei, se ocupă de lucruri concrete. Capricornul lucrează până uită să mănânce, Taurul mănâncă până uită să muncească, Fecioara și-a planificat mesele pentru următoarele 3 zile în funcție de activitățile zilnice – deși probabil va sări una sau două, pentru că lista de „to do” n-a fost bifată complet.

Semnele de pământ sunt și cele mai critice, Fecioara fiind campioană la asta. Dar critica ei nu vine din superioritate, ci dintr-o dorință sinceră de a te ajuta să nu te mai rănești singur. Se poate simți ca o predică, dar de fapt e un sfat venit dintr-o inimă… inginerească. Una care funcționează ca un analizor steampunk capabil să identifice erorile din sistem.

Ținând cont de funcția corectivă a zodiacului, Fecioara echilibrează teatrul Leului. Dacă Fecioara se uită spre lumina reflectoarelor, o face doar pentru a se strecura în spatele lor. Nu vrea creditul, ci eficiența. Fecioara este cea care face treaba în culise, inclusiv joburile pe care nu le vrea nimeni, doar pentru că îmbunătățesc procesul.

Curățarea este unul dintre aceste joburi. Dacă vreun semn ar echivala curățenia cu sfințenia, Fecioara este acela. Nu pentru că-i place procesul, ci pentru că rezultatul împăcă orice suflet nemulțumit. Până la urmă, curățarea e doar o purificare: spațiu, minte, sistem.

În corp, Fecioara guvernează digestia și intestinele. Procesul de separare a nutrienților de deșeuri reflectă perfect natura Fecioarei: absorbă ce e folositor, elimină ce nu e, îmbunătățește pe parcurs.

Această căutare a perfecțiunii face din Fecioară un instrument de diagnostic – pentru că a însemna că totul funcționează optim. Iar pentru asta, trebuie observate piesele individuale, și modul în care se îmbină. Fecioara e, cu alte cuvinte, doctorul zodiacului.

Împreună cu Peștii, aflat pe cealaltă parte a cercului, formează o axă de vindecare: Peștii se ocupă de suflet, Fecioara de trup. Preotul și medicul. Ritual și rețetă.

Și dacă tot am ajuns la trup, da, în latină, „virgo” înseamnă fecioară, dar nu neapărat castă. De fapt, termenul este sinonim cu „vestală” – preotesele cultului roman al Vestei. Ele întrețineau focul sacru, pregăteau ritualuri, protejau obiecte sfinte și, evident, depuneau jurământ de castitate. Cu o responsabilitate colosală: când lucrurile mergeau prost în Roma, ele erau adesea… capul de miel. Uneori, îngropate de vii. Pentru că sângele lor nu avea voie să fie vărsat.

Aici avem arhetipul Fecioarei în toată puritatea sa: curată, sacră, precisă, dar cu un preț destul de dur. Perfecțiunea vine cu risc.

În zodiac, Fecioara are rolul unic de a debilita ambii benefici: Jupiter și Venus. Niciunul nu funcționează la putere maximă aici. Jupiter adoră cunoașterea, dar vrea idei mari, nu fapte mărunțite. Venus vrea plăcere și frumos, dar Fecioara vrea perfecțiune într-atât, încât uită să se bucure dacă lucrul nu e impecabil.

Dacă vrei să înțlegi un arhetip, uită-te la anotimpul în care se naște. Soarele trece prin Fecioară în sezonul recoltei – care trebuie făcută exact la momentul potrivit. Prea devreme și fructele-s crude. Prea târziu și-s stricate. Fecioara știe exact când e acel punct dulce al perfecțiunii.

Concluzia? Dacă vrei ca un lucru să fie făcut cum trebuie, apelează la o Fecioară. Și pregătește-te pentru o listă detaliată despre de ce n-a fost bine făcut de la bun început.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *